La hotelul meu nu gratis

Am în plan să îmi deschid o afacere: un hotel.

Am stabilit de unde fac rost de bani, căci aceasta a fost prima întrebare din partea mamei: de la bunici.

Am stabilit unde îl construiesc și acum eram la capitolul oferte de angajări.

O sun pe Talida și îi ofer postul de bucătăreasă, dar Talida mă întreabă ce avantaje mai îi ofer pe lângă salariu: telefon, mașină, asigurare medicală, gratuitate dacă vrea să stea în hotel.

Eu: gratuit in hotel nu.

Mama: cum fată nu? Dacă tu ne dai mai puține benefici decât la serviciul de acum, noi nu ne angajăm la tine.

Eu: dar ce vrei să dau faliment?

Mama: să îi spui și M când mergi la ea la salon și te tunde gratis să nu mai fie gratis, ca să nu dea faliment. Și ca să fi sigură că nu dă faliment să îi plătești și sucul și plimbatul prin salon prin toate camerele, ca tur de vizitare.

Eu: păi la ea e altceva.

Mama: ce altceva? La ea nu e treabă de feliment?

Eu: bine, vă dau o reducere, dar nu mare.

Mama: în mintea ta vrei să muncim ca voluntari. 

Încă mai negogiez.

Pe două roţi

Azi am mers pe două roţi din parc până la mine acasă.

Ieri ne-am dus să aprindem lampioane, dar nu am reuşit.

Când o să  fiu mare mare îmi voi face un hotel.

Semnat: Sara

Mă toacă la cap....

Mama: am auzit că astăzi te-ai scandalizat că tataie a plecat fără tine.

Eu: așa este!

Tata: eu nu am știu. Dacă ;tiam, nu știu dacă mai ieșeam cu bicicleta.

Eu: aș putea să mă duc la after?

Tata: de ce?

Eu: că bunici ăștia mă toacă la cap și mă pun să fac ce vor ei.

Tata: cum te toacă la cap?

Eu: ca pe ceapă.

Tata: de unde ai apărut cu expresia asta?

Eu: într-o seară ți-a zis mami că am tocat-o la cap ca pe ceapă, că am vorbit toată ziua, și eu am auzit-o.

Mama: probabil că am zis, cum trage ea cu urechea....

Tata: nu cred că tataie te toacă.

Eu: ba tataie cel mai mult.

Tata: cu ce te toacă?

Eu: tataie îmi zice mereu ”Sara hai la culcare”, ”Sara nu dormi?„, ”Sara când te culci?”, ”Sara o să fi obosită” iar mamaie îmi zice ”Sara mănâncă”, ”Sara nu mai mânca prosti”, ”Sara mănâncă mâncare”.

Tata: dacă ai face când îți zic ei prima dată nu te-ar mai toca la cap, nu crezi?

Eu: ba da cred, dar eu nu vreau să dorm. Mami poți verifica dacă am bani destui în pușculiță pentru after?

Tata: pe vremea mea se numea program prelungit și nu mie nu îmi plăcea.

Mama: ai pentru ceva timp, dar după ce faci? Că și bani din pușculiță tot de la bunici îi ai și de la Zâna Măseluță. Și de ce crezi că la after ești de capul tău? La cum o ști tu pe doamna crezi că vă lasă să faceți ce vrei și când vreți?

Eu: da, are și ea reguli.

Tata: dacă dormi ești odihnită și poți să faci activități și după-amiaza, dacă mănânci ce îți dă mamaie mai crești și tu.

Flori pentru doamna

Duminică am fost la bunici de la Dridu.

Tataie Marin: tai niște bujori să luați la București?

Mamaie Ștefi: nu, că mi-a trimis și Mioara.

Mama: nu, că uit de iei pe acolo și se scutură, iar sâmbăta viitoare când o să-i găsesc pe jos scuturați o să boscorodesc.

Eu: vreau eu!

Mama: ce să faci cu ei?

Eu: Pentru doamna.

            Mama: ok, dacă vrea Sara.

Așa că la plecare aveam florile în mașină.

Când am ajuns acasă i-am cerut mamei o vază și i-am spus să îmi dea și o fundiță.

Mama a zis că se ocupă ea și întradevăr luni aveam florile pregătite lângă ghiozdan.

Luni seară, mama: i-ai dat doamnei florile?

Eu: da.

Mama: și ce a zis?

Eu: nimic.

Mama: nimic? Când i le-ai dat nu a zis nimic?

Eu: le-am lăsat pe masă, doamna nu era în clasă, și când a venit le-a pus într-o vază.

Mama: și nu știa că sunt de la tine?

Eu: nu.

Mama: păi cum să zică doamna ceva dacă nu știa cui? Tu așa ai văzut că primesc eu flori? Tu așa ai primit flori până acum?

Eu: nu! Dar doamna nu era în clasă când am ajuns eu.

Mama: ok, cum crezi tu. Eu aș fi așteptat să vină și i le-aș fi oferit. Le păstram la mine pe bancă.

Eu: eu trebuia să îmi așez cărțile.

Mama: bine. 

Bucharest Half Marathon sau șah

Pe 16-17 mai, a avut loc Bucharest Half Marathon.            Sâmbătă, pe 16 mai avea loc cursa copiilor, dar eu aveam concurs la șah și am ales să particip. Am avut o dilemă dar mama mi-a zis că nu pot fi în două locuri în același timp, așa că a trebuit să aleg.
             Am avut parte de o surpriză: au venit să mă ia de la concurs Talida cu Gabi, dar și eu am avut o surpriză pentru ei: am luat premiul întâi.              După ce am plecat de la școala unde s-a ținut concursul, am trecut și pe la Bucharest Half Marathon să își ridice Gabi kitul de participare pentru duminică.

 După ce am alergat-o pe Talida, l-am alergat și pe Gabi...că na, dacă nu am fost la cursă și  trebuia să alerg și eu cu cineva.

Nu imita prostia

Tata: ce ai învățat nou azi la școală?

Eu: am învățat că dreptunghiul se numește și altfel.

Tata: cum altfel?

Eu: nu mai știu dar când îmi aduc aminte îți spun.

Tata: paralelogram? Patrulater?

Eu: nu, nu!

Tata: Maule tu nu ști cum se mai nume;te dreptunghiul?

Mama: patrulater?

Tata: nu ai învățat dacă nu ști ce ai învățat.

Eu: nu imita prostia!

Mama: cum adică?

Eu: asta a zis și tati!

Mama: ce a zis și tati?

Eu: patrulater.

Mama: așa și?

Eu: așa ne zice doamna când noi repetăm greșala unui coleg, șă nu mai repetăm prostia.

Mama: am înțeles.

A doua zi mergând spre casă de la bunici mă trezesc: cuboid.

Mama: ce cuboid?

Eu: dreptunghiul pus unul peste altul care nu știam să zic ce am învățat nou și tu ai imitat prostia.

Avionul zburător

Din Lego am construit tot felul de lucruriȘ un leu l-am plimbat mult timp prin ghiozdan.
Sunt tristă că cele mai multe seturi de lego sunt pentru băieți.
Avionul am încercat să îl fac zburător.

Care o fi maică-ta aia?

Mama de câte ori se enervează pe mine îmi spune ”așa te-a învățat pe tine maică-ta? care o fi maică-ta aia!”
Vine mama acasă și găsește la intrare în casă, pe o cutie pregătită pentru aruncat la gunoi, cămașa mea albă cu care fusesem la școală, fix cum m-am dezbrăcat.
Mama: ai început să te dezbraci de la ușă?
Eu: de unde ști?
Mama: e și greu să îmi dau seama când văd cămașa cu care ai fost îmbrăcată aruncată pe cutie la intrare....mă mir cum nu ai lăsat-o în fața ușii. Așa te-a învățat pe tine maică-ta să faci? Care o fi maică-ta aia!
Eu: auzi, să te întreb ceva.
Mama: întreabă.
Eu: care e mâncarea mea preferată?
Mama: supa cu găluște.
Eu: cum îmi place să dorm noaptea?
Mama: cu lumină și cu poveste.
Eu: unde am o pată?
Mama: pe frunte.
Eu: vezi că tu ești mama mea! așa că să nu mai întrebi cine este mama mea.
Mama: dar eu nu te-am învățat să te dezbraci pe unde apuci și nici nu ne-ai văzut pe noi că ne dezbrăcăm așa.

Cineva

                     Mama: ți-ai făcut tema pentru acasă la mamaie?

                Eu: sigur!

                Mama: zici acest sigur că nu s-ar concepe altfel. Surpriză, surpiză, dar ce să vezi că doamna ne-a trimis o fisă părinților pe Facebook.

                Când ajungem acasă, și mai mare surpriza: fișa mă aștepta printată pe birou. Tata se ocupase de acest lucru, care nu este prieten cu Facebook-ul.

                Eu: chiar frumoasă fișa!

                Mama: mă bucur că îți place.

                După un timp, eu: am terminat.

                Mama: ok. Mâine să i-o dai doamnei pentru corectat.

                Eu: o duc acum la ghiozdan.

                A doua zi dimineață, după ce merg și mă așez în bancă, reapar pe hol și îi zic mamei: nu mai am tema, ști tema care trebuia să o arat doamnei?

                Mama: ok, asta este. Este ca și când nu ai făcut-o.

                Eu: de ce?

                Mama: pentru că doamna nu are de unde să știe că tu ai făcut tema, dacă nu o vede.

                Eu: îi zic că o aduc mâine.

                Mama: cum crezi.

                Acasă, seara....tema era pe masă în sufragerie, căci eu m-am oprit să mai lucrez la puzzle și am uitat că trebuie să duc tema în ghiozdan.

                Tata: ai uitat tema acasă?

                Eu: nu, eu am pus-o în ghiozdan.

                Tata: și cine a luat-o din ghiozdan?

                Eu: nu știu, poate cineva?

                Tata: care cineva? Că doar noi suntem în casă.

Puzzle - o nouă pasiune

Am început să fac puzzle-uri pe bandă rulantă.
Acum lucrez la un puzzle de 260 de piese.
Săptămâna aceasta am făcut aceste două modele:

Doamna are tot 30 de ani

Mama: tot mai crezi că doamna are 20 de ani?

Eu: nu, ne-a spus ea câți ani are.

Mama: și?

Eu: a întrebat-o Andrei și ne-a spus câți ani are.

Mama: a da?

Eu: da. Ne-a spus că are mai mult de 30, dar eu cred că are 30.

Mama: dacă v-a spus că are mai mult de 30 tu de ce crezi că are 30?

Eu: nu ai zis că dacă cred ceva așa e? Eu cred că doamna ne-a spus adevărul când ne-a spus câți ani are, dar eu cred că are 30 de ani. Așa că are 30 de ani.

Mama: ce să m-ai zic? Eu vroiam să îți zic că dacă tu crezi că poți să faci ceva reușești dacă crezi, pentru că vei căuta soluțiile să reușești, dacă tu zici că nu poți, renunți și nu mai te interesează. Ca la puzzle, dacă vrei cauți piesele și faci puzzle-uri de 260 de piese, dacă renunți piesele stau în cutie.  

Ziua doamnei

Pe 14 mai a fost ziua doamnei.

Doamna mea este născută în aceiași zi cu mamaie Ștefi.

Dimineața, în timp ce ne pregăteam de plecare, mama: mai repede că azi trebuie să ajungem un pic mai devreme la școală să îi cântăm doamnei ”la mulși ani”.

 Eu: azi este ziua doamnei deja? ai luat și tu un coș cu flori sau un buchet pentru doamna?

Tata: chiar așa, nu ai luat?

Mama: am rugat-o pe mama lui Casian să se ocupe.

Eu: și ia și pentru mine un buchet de flori mama lui Casi?

Mama: ia un singur buchet din partea tuturor persoanelor  care au rugat-o.

Eu: doar un buchet? Fără cadou? Noi suntem 33 și doamna primește un buchet de flori?

Mama: cadoul este buchetul de flori. Și nu știu câte buchete va primi doamna, știu doar că eu am vorbit cu mama lui Casi.

Eu: trebuia să îi fac o felicitare.

Mama: dacă ai făcut puzzle până târziu eu ce să zic? Trebuia!

Forțe egale

Mama: să nu te superi că mama lui Roxi m-a ajutat să aflu despre discuția dintre tine și Roxi sau să mergi la Roxi să îi zici că eu am aflat de la mama ei.

Eu: de ce nu m-a întrebat pe mine?

Mama: eu de ce nu m-am dus la Eric să întreb de ce ai primit o broșă și am preferta să o sun pe mama lui Eric?

Eu: de ce?

Mama: este normal să discutăm între noi adulți și m-am bucurat că mama lui Roxi a venit și mi-a spus. Să discutăm cu forțe egale.

Eu: cum adică cu forțe egale?

Mama: când voi aveți o neînțelegere adultul vorbește cu adultul, copil vorbește cu copil, iar fiecare adult cu copilul lui. Fiecare își cunoaște copilul și știe cum să discute cu el, astfel încât conflictul să se micșoreze nu să devină din ce în ce mai mare.

Eu: ești sigură că se întâmplă așa?

Mama: nu sunt sigură că mereu se întâmplă așa dar măcar încercăm. Și trebuie să încercăm să fim mai toleranți și mai înțelegători. Așa cred eu din experiența mea de copil.

Eu: ți s-a întâmplat și ție?

Mama: sigur, doar și eu am fost copil. O dată un coleg de-al meu mi-a tras caietul de sub mână în timp ce scriam, iar eu încercând să mă apăr l-am înțepat cu penița de la stilou în mână. A doua zi, mama colegului m-a certat și mi-a zis că sunt mai rău decât un băiat. Acasă mama m-a întrebat ce s-a întâmplat și i-am povestit, dar eu în fața mamei colegului Florentin, căci așa îl cheamă, nu am scos niciun cuvânt.

Eu: de ce nu ai scos niciun cuvânt?

Mama: nu am putut. Țin minte că ea vorbea repede și tare și eu am fost surprinsă să văd că vine la mine și mă cerată. Simțeam că nu avem forțe egale: ea era mare, eu eram un copil de clasa a doua.

  

Rămâne între noi!

Vin acasă de la șah.

Mama era în bucătărie și mă strigă: poți veni să vorbim și noi ca fetele cât pregătim masa?

Eu: da, sigur.

Mama: ce ai făcut pe la școală azi?

Eu: am învățat diverse.

Mama: și ai avut o discuție cu Roxi?

Eu: de unde ști?

Mama: îți spun de unde știu după ce îmi povestești ce s-a întâmplat.

Eu: sigur nu știi de la doamna că doamna a zis că rămâne între noi.

Mama: de unde știu de unde nu știu, te rog să îmi povești.

Eu: ieri ți-am zis că Roxi a zis că funda la pantofi mei albi nu se mai spală și tu ai zis că Roxi nu are dreptate în tot ce spune și dacă eu cred că se spală, atunci pot să o spăl. Ți-am zis și ție și lui mamaie, că așa cum a spus Roxi părea invidioasă, iar mamaie a zis că și Roxi a spus ce crede ea. Și dacă tu ai zis că să cred că ceea ce cred eu se poate întâmpla, așa am zis și de Roxi că e invidioasă dacă eu așa am crezut. Acum trebuie să îmi spui cine ți-a spus.

Mama: și tot nu înțeleg de unde v-ați supărat.

Eu: eu i-am spus lui Roxi și Roxi a zis că nu mai e prietena mea, dar ne-a împăcat doamna și ne-a zis că rămâne între noi. Așa că nu ști de la doamna. Poate a văzut ochiul tău magic.

Mama: mă bucur foarte mult că ai încredere în doamna și mă bucur că discuți cu ea când ai nevoie.

Eu: nu mi-ai spus de unde ști și ai zis că îmi spui.

Mama: m-a ajutat un pic mama lui Roxi, dar și ochiul magic.

După un timp am auzit-o pe mama discutând la telefon cu mama lui Roxi. 

Mi-am scos dințișorul

Marți spre miercuri noapte, intru la mama și tata în cameră, chiar dacă ei dormeau și: îmi dă și mie cineva ceva să îmi pun în loc de dințișor?
Mama: vine tati.
Tata: ce ai pățit?
Eu: mi-am scos dințișorul și îmi curge un pic de sânge!
Tata: ce să îi dau?
Mama: un pansamant sau un pic de vată.
Tata: unde găsesc?
Mama: în baie, al doilea sertar.
Dimineața, mă găsește mama în pat cu ei.
Mama: am visat sau Sara și-a scos un dinte?
Tata: și-a scos un dinte, i-am dat să pună pansamant. Dintele e sub perna ei, să vină Zâna Măseluță.
Mama: fată, noaptea e făcută să dormi nu să îți scoți dinți.
Eu: mai am doar trei dinți de scos și gata!

Vreau înapoi la școală

Vineri dimineață m-a bușit o criză de tuse la școală, așa că tataie a venit să mă ia acasă.

După ce am ajuns acasă, sună mama.

Tataie: am ajuns cu ea acasă. Ce să îi dau?

Mama: cum tușește?

                Tataie: nu mai tușeșete.

                Eu: vreau înapoi la școală. Nu mai tușesc.

                Mama:  nu mergi la școală înapoi că poate te apucă iar, stai acasă!

                Eu: doamna o să facă lucruri și eu nu o să știu.

                Mama: ne spune doamna, și afcem acasă. Aveai stare de vomă?

                Eu: îmi venea dar nu imi venea.

                Mama: adică ți-ai făcut iar silă singură?

                Eu: dacă tușeam, trebuia să fac ceva.

                Mama: să respiri adânc și încet.

                În cele din urmă s-a dovedit a fi o altă criză alergică, probabil la puful de plop, și de vineri seară am reînceput tratamentul antialergic..că doar făcusem pauză două săptămâni. 

Brâncuși în viziunea mea

Când a luat mama aparatul meu foto să facă poza cu mine și Donald în timp ce dormeam, a văzut pozele de mai jos. 

Mama: Ce reprezintă pozele acestea?

 Eu: Colana infinitului

Eu: Poarta sărutului

 Eu: Masa tăcerii

 Eu: toate la un loc

Mama: foarte frumos!

Cu Donald

De mult mi-l doream pe Donald acasă.
Atât de mult, că atunci când doamna a trimis mesaj pe facebook să întrebe cine ce premiu are pe acasă neadus la școală și mama m-a întrebat: tu ai ceva de la școală dat ca premiu de doamna și ai uitat să îl dai?
Eu, am răspuns repede: nimic, am dat tot înapoi, dar îl aștept pe Donald.
Vineri a fost ziua ceea mare.
Chiar dacă tataie m-a luat mai devreme de la școală, doamna nu a uitat să mă premieze cu Donald.
Sâmbătă dimineață când mama a intrat la mine în cameră m-a găsit dormind cu Donald în pat și nu s-a putut abține să îmi ia aparatul să facă o poză.

Luni am apărut acasă cu Donald cel Mare. Mai era un pic și il plimbam pe Donald și pe la Auchan.

Mama: ce ai făcut de ai venit și azi cu Donald?
Eu: am fost cuminte.
Mama: cred că doamna a văzut că ești suferindă rău după Donald.
Eu: nu sunt suferindă.

Proiectul: Căsuța Păsărelelor - partea IV

Pe 10 mai este și ziua mondială a păsărilor migratoare.
Așa că vineri, 8 mai, căsuța construită de mine și tati a ajuns în copacul din curtea școlii.

Science4You – Experimentul „Plantele au forță”

Sâmbătă, 25 aprilie 2015, am participat la Concursul Național ”Science4You 2015”. 

Cum a început totul?

Doamna profesoară ne-a întrebat dacă vrem să participăm la un concurs de experimente.  

Evident că eu m-am înscris și am ales să fac echipă cu Roxi.

Cu ajutorul doamnei, am ales experimentul ”Plantele au forță”.

După ce am dus la școală experimentul și mapa de prezentare (aici este o altă poveste, în care doamna m-a salvat) am aflat că va urma și o prezentare.

Iar această prezentare a fost pe 25 aprilie.

Prima mea reacție când am văzut juriul format din mai multe persoane decât mă așteptam: eu vorbesc doar cu directorul.

Mama: de ce?

Eu: doar pe el îl cunosc!

Mama: ok, dacă așa vrei tu. Dar să ști că nimeni nu îți zice și face nimic. Voi ați făcut experimentul și cum vorbești cu domnul director poți povesti și cu celorlalți. Nu crezi?

Eu: ba da.

 Așa că atunci când a trecut juriul pe la masa noastră am vorbit cu toată lumea care m-a întrebat.

Ba mai mult, după ce am terminat în sala noastră am mers să vedem proiectele din sala alaturată și atunci când o colegă și-a prezentat proiectul despre ”Spațiul Solar” eu am ridicat două degete și o doamna profesoară m-a întrebat ce întrebare am, dar eu i-am spus cum Soarele și Luna se aliniază cu Pământul și apare eclipsa.

 Acasă mama m-a întrebat de ce am făcut așa și i-am spus că am văzut că fetița care prezenta nu vorbea tocmai liniștită și că am vrut să o ajut să se liniștească. Mama mi-a zis că se numesc emoții.

Noi, cei mici, am fost cu toți premiați...așa de încurajare.

Și ce să vedeți? Marea surpriză a fost că am luat premiu și la secțiunea ”Desen”, cu desenul despre eclipsă.

Când am aflat nu m-am putut abține să nu îi zic mamei: și tu nu ai vrut să mă înscriu la curs la pictură! Evident, că mama a început să îmi explice că am destule activități și poate mai stau și pe acasă.

Concluzia, că ne lungim prea mult:

-          Anul viitor, mă înscriu din nou;

-          Trebuie să mai facem și noi din experimentele pe care le-am văzut la colegii mai mari;

-          Mama să cumpere o carte să facem din când în când câte un experiment (pote vă prezentăm și vouă mai pe larg),

Mai multe detalii gasiti pe Laboratorul de fizică și pe pagina de Facebook.

Hei, musca!

                     Ajunge mama să mă ia de la bunici.

                Tataie Adi: mă gândeam să îmi iau un alt telefon, ca al vostru.

                Mama: uită-te și în funcție de ce ai nevoie te orientezi. Am înțeles că și nașul și-a luat o tabletă.

                Eu: hei, musca!

                Mamaie Ștefi: de unde ai înțeles?

                Mama: de unde puteam? De la Sara.

                Eu: musca!

                Mama: de unde e faza cu ”musca”?

                Eu: doamna când vrea să facem liniște și să numai vorbim ne spune ”musca”.

                Mama: am înțeles. Sincer, am presupus, dar am vrut să am și eu confirmarea. Și poate faceți și voi mai puțină gălăgie.

Si ce vrei să o restitui?

Ajung acasă, mă schimb într-o rochie și îmi prind o broșe cu pietre roșii. 

După o scurtă discuție, mamaie află că am primit-o de la Eric și cum mamaie nu avea răbdare ca mama să ajungă acasă o sună să îi zică.

Mamaie: Sara are o broșe pe care zice că a primit-o astăzi de la Eric, care este coleg cu ea. Zice că Eric a adus mai multe broșe și brățări și a întrebat-o care îi place.

Mama: sinceră să fiu, dimineață eu am așteptat-o pe doamna și Sara mi-a arătat că avea o broșe în mână dar m-am gândit că discutăm acasă și nu am dat atâta importanță. Cel mai probabil mama lui Eric i le-a dat și el le-a dat la colege.

Mamaie: și nu poți să afli ce știe și mama lui Eric despre asta? Eric este băiat, cum să i le dea maică-sa?

Eu: și acum nu ai vrea să o restitui?

Mama: cum îi dai și tu toate mărgelele și toate lucurile Sarei să umble prin ele și să le împrăștie prin casă? O să văd ce reușesc, dar nu o cunosc și să vedem. Dacă nu, de luni la școală, dacă o întâlnesc.

Mamaie: dacă nu o întâlnești o întrebi pe doamna.

Mama: sigur, numai doamna mai lipsea din ecuație.

După ce mama a făcut pe Colombo și a aflat cine este mama lui Eric și numărul ei de telefon, a primit confirmarea că broșea rămâne a mea.

Eu sunt tare mândră și o consider ceea mai frumoasă dintre broșele mele.  

Fi si tu optimist

Îmi sigilează Andeea două măseluțe.

Andreea: o oră nu bei și nu mănânci. Ne-am înțeles?

 Eu: bine, fie!

Andreea: să nu o trombonești pe mami!

Ajungem pe la bunici....Tataie: și cât timp trebuie să nu mănânci și să nu bei?

Mama: o oră.

Tataie: și dacă i se face sete, nu poate să bea cu paiul?

Mama: mai ai idei?

Eu: fi și tu optimist tataie, nu ești deloc optimist!

Plecăm, nu ajungem în fața blocului că încep: cred că mi se face sete!

Mama: ai zic că nu mă trombonești și ce faci?Mergem să cumpărăm brânză ca să uiți de sete?

Eu: da, bine!

Cam scump!

La dentist, după ce mă dau jos de pe scaun, eu: ne mai vedem și luni?

Andreea: dacă vrei și tu și mami, da.

Mama: putem face sigilare la două măseluțe?

Andreea: sigur, dacă și Sara este de acord.

Eu: cât costă?

Andreea: pentru astăzi 90 de lei, iar sigilarea este 60 de măseluță.

Eu: adică pentru două măseluțe este 120 de lei. Nu crezi că e cam scump?

Mama, deja jenată: nu crezi că e problema mea? De când a devenit problema ta?

Eu: nu e problema mea, dar totuși e cam scump.

Mama: ne vedem luni, și apoi dacă se poate vineri, pentru celelalte două măseluțe.

Pe seara, mama vorbea cu Talida și îi povestea despre replica mea, eu să zicem că eram prin zonă: ce ai fi vrut să zic dacă așa am crezut eu?

Talida: ce să faci dacă ea este directă?

Mama: nimic! Dar poate îmi zice și mie înainte, să nu simt că îmi crapă obrazul.

Întrebare, întrebătoare

Veneam noi liniștiți din parc, mama vorbea cu tata și mă trezesc și eu: am și eu o problemă.

Mama: ascultăm.

Eu: dacă Adam și Eva au fost primi oameni pe pământ și dacă ei au avut doi băieți, cum au apărut restul oamenilor?

Tata: hopa!

Mama: eu parcă știu ca au avut mai mulți copii.

Eu: S-au căsătorit între ei? Și ce hopa tati?

Tata: eu mi-am pus această întrebare mult mai târziu. Poți să îl întrebi pe profesorul de religie.

Eu: crezi că știe?

Mama: eu așa zic.

Marți, vin acasă, dezamăgită și cum vine mama acasă îi zic: domnul de religie a zis că o să aflu când o să ajungem la lecția la care trebuie să vorbim despre asta.

Mama: e, deci o să afli.

Eu: când?

Mama: când o să ajungeți la lecție.

Eu: mai întreb și pe alți poate aflu până fac la școală.

Mama: succes! Dar cred că domnul de religie vă va explica cel mai bine pe înţelesul vostru.

Câţi ani are doamna mea?

Eu: câți ani are doamna mea?

Mama: nu știu, nu e frumos să întrebi o doamnă câți ani are. De ce?

 Eu: cred că e mai tânără decât e.

 Mama: de ce? Cum adică?

 Eu: doamna zâmbește mereu, ca și cineva foarte și foarte tânăr. Cred că are cam 20 de ani.

 Mama: am înțeles acum.

 Tata: ai zis că doamna are un băiat mai mare ca tine, la liceu parcă. Dacă are un băiat așa mare cum să aibă 20 de ani?

 Eu: bine, fie. Poate are 30, dar nu mai mult.