duminică, 31 martie 2013

Păsărica cu piciorul rupt

Mama: ai făcut “Artă” azi la grădiniţă?
Eu: nu a văzut ochiul tău magic?
Mama: nu tot! a fost somnoros azi!
Eu: de ce?
Mama: se lasă de cafea!
Eu: A, bine! hm, şi mamaie a zis că păsărica care venea la ea şi-a rupt piciorul…a trebuit să îi zic şi ei ce am făcut la grădiniţă!
Mama: vezi, multe accidente! Aşadar, ai făcut "Artă"?
Eu: să zicem că da!

sâmbătă, 30 martie 2013

Dau apă la soricei….

Eu, supărată nevoie mare că mama a apăsat pe întrerupătorul de la lumină în timp ce eu mă chinuiam să aduc un scaun, să mă caţăr şi să aprind lumina.

Mama: hai, Supărici fără Frici, începi să dai apă la şoricei?
Eu: vezi tu un şoricel la noi în casă? Că eu nu! Poate dau apă la peştişori!
Mama: eu îl văd pe Mickey Mouse…uite-l pe fotoliu!
Eu: e doar o jucărie!
Mama: “dai apă la şoricei” e o expresie…adică un altfel de a spune “îţi cam vine să plângi”!
Eu: A, bine!

miercuri, 27 martie 2013

Mr.Bunny - engleză prin joacă

La grădiniţă nu îmi mai plăcea engleza, dar tot trebuie să merg că doar nu face toată lumea ce îi place (cum zice mama)…şi le-am şi spus de ce: dna de engleză tipă şi ne ameninţă că dacă nu stăm cuminţi, ne dă afară din clasă…lucru confirmat şi de către dna Ana Maria.

Aşadar, merg la cursul de “Engleză prin joacă” la Palatul Copiilor Sector 6…unde sunt tare încântată, şi îmi place de dna Maria, ceea cu care ne jucăm…îl avem mentor pe Mr. Bunny.
Regula este: cât timp stăm cu uşa închisă, vorbim numai în engleză, aşa cum ne pricepem noi…dacă avem nevoie să spunem ceva în limba română, mergem şi deschidem uşa…dacă spunem ceva în română, cât timp este uşa închisă, Mr. Bunny se supără şi pleacă din sală,iar noi nu vrem asta…la sfârşitul cursului, Mr. Bunny trece pe la fiecare şi îşi ia la revedere.

Aceasta este lucrarea privind culorile şi elementele feţei.

duminică, 24 martie 2013

Ochiul magic

Mama mea zice că vede tot ceea ce fac eu prin “ochiul magic”….cică ar avea un ochişor, care vede tot, dar pentru ce m-a întrebat ce am făcut la grădiniţă şi eu am răspuns că “nu ai văzut cu ochiul tău ăla magic?”, mama zice că ochiul ei mai şi doarme.
Tata nu are ochişor magic, are ureche magică…el aude tot! Suntem o familie magică...

Am întrebat-o şi pe mamaie dacă vede tot..dar mama a zis că fiecare mama vede pentru copilul ei, adică mamaie Ştefi vede pentru mama şi mamaie Tanţi pentru tata! Mamaie Ştefi a zis ca ea are păsărica, care vine la geam şi îi ciripeşte ce face ea!
Eu am o dilemă: nu am văzut nici păsărica la geam cum nu am văzut nici ochiul magic…i-am zis lui mami: “eu nu cred că vine o păsărică la mamaie!”
Mama: de ce?
Eu: nu am vazut-o!
Mama: eu cred că vine, cred că stă în copacul din faţa geamului..să te uiţă, să vezi!
Eu: bine! dar tataie are păsărică să îi zică ce fac eu?
Mama: are! are un păsăroi…soţul la păsărică!

sâmbătă, 23 martie 2013

M-au aplaudat copiii

Ca niciodată, nu am zăpăcit-o pe doamna Ana Maria cu 1001 de întrebări…aşa că dna Ana s-a hotărât să mă aplaude alături de copilaşi de la mine din grupă!
Eu, de fapt, eram supărată…ca nu vine tati să mă ia la prânz!
Dar evident, că o minune nu ţine mult şi a doua zi am fost în forma de cozonac….

joi, 21 martie 2013

miercuri, 20 martie 2013

Coana Chiriţa - cu dna de la Catena


Cadou de 8 martie, tataie Adi ne-a dus la Opera Comică pentru Copii, la spectacolul – Coana Chiriţa, în distribuie Stela Popescu
Intrebare de la mami: ce a fost la spectacol?
Eu: a fost doamna de la Catena pe un cal de jucărie!
Mama: care doamnă de la Catena?
Eu: doamna din reclama de la Catena, cu părul mov!

marți, 19 martie 2013

Te mănânc cu fulgi cu tot

Eu: te mănânc cu fulgi cu tot!
Mami: de ce?
Eu: m-ai supărat!
Mami: de unde ai învățat expresia aceasta? şti că este o expresie?
Eu: doamna Ana când se supără pe Bebe Strumf îi zice ”te mănânc cu fulgi cu tot”!
Mami: sunt cam mare, trebuie să mă mănânci pe bucăţi! Şti că este doar o expresie, şi că doamna Ana doar zice nu poate să îl mănânce pe Bebe Ştrumf!
Eu: da, fie!

luni, 18 martie 2013

Poezie: Desenez o lalea!

O lalea am desenat

Dintr-un ou cu vârful spart.

O codiţă trag sub el

Din fir verde, subţirel.

Şi, lipită de codiţă

Desenez o frunzuliţă.

Frunzuliţa-i verde, lată,

Şi cu vârf ca de săgeată.

miercuri, 13 martie 2013

Krokotak - recomandare

Vă recomandăm cu drag, pentru diverse activităţii site-ul Krokotak

Noi am realizat câte ceva pentru luna martie


dar şi de Crăciun am decorat brăduţul nostru şi ferestrele cu diverse minunăţi realizate de mine şi mami


marți, 12 martie 2013

luni, 11 martie 2013

Să desenez în contur



Eu nu le prea am cu răbdare…nu am răbdare nici să colorez. Acum, mama nu insistă pe partea aceasta căci nici ea nu a găsit nici o utilitate pentru desenat și memorat poeziiii kilometrice.
Acum să nu înțelegeți că m-a lăsat de izbeliște…a încercat, în felul ei, să îmi explice…cică se numesc metode moderne: desenat pe Ipad, desenat pe carte de colorat cu abțipilduri….dar parcă mai plăcută e metoda clasică!
Într-o seară, m-am apucat și am colorat perfect un desen de 1 Martie cu o inimioară vorbăreață. După ce am terminat de colorat, am întrebat ”Îți place?”
Mami: e perfectă! De unde ai învățat să colorezi așa frumos? De la dna Iolanda, la artă?
Eu: nu! De la mamaie Ștefi!
Mami: cum te-a învățat mamaie?
Eu: mi-a zis să colorez conturul, uite așa…apoi spre mijloc!
Mami: bravo! Foarte frumos!

sâmbătă, 9 martie 2013

Feţe din cocă cu Lorena

Weekendul trecut am fost la MaDridu…evident că m-am întâlnit şi cu prietena mea Lorena!
Lorena a crescut…mamaie mi-a zis ca Lorena a mai crescut..când am văzut-o i-am zis “am auzit că ai mai îmbătrânit!”
Mamaie Tanţi a facut gogoşi…şi cum nu lipseşte miercurea din post, nu puteam lipsi nici eu cu Lorena din bucătărie..aşa că am făcut două feţe din cocă, pe care le-am pictat duminică!
Sigur, că m-am întâlnit şi cu unchiul Vali…şi evident că am vrut să jucăm o pocnitură mare…unchiul Vali a fost de acord, însă mami mi-a zis “ce bine! Când vei tuşi noaptea, am şi eu pe cine să sun să stea cu tine!”.
Eu: pe cine?
Mami: cum pe cine? Pe unchiul Vali! Doar cu el vrei sa joci pocnitura mare!
Unchiul Vali: trebuie să inţelegem şi noi, Sara şi să stăm cuminţi, dacă tuseşti!
Eu: bine! bine!

vineri, 8 martie 2013

M-am lămurit și cu Dna Ana

Dna Mariana, de la grupa mare, a avut o problemă și a trebuit ca noi, cei de la grupa mijlocie, să mergem în clasa celor de la grupa mare…evident, împreună cu dna Ana Maria.
Eu am o problemă: o iubesc şi pe dna Ana, dar dacă plecă şi ea ca dna Nuți? Dna Ana a zis că nu pleacă, iar dacă va fi nevoită să plece mă va anunţa înainte.
Însă, eu cum am văzut că trebuie să stăm cu alţi copilaşi…aşa cum făceam înainte să plece dna Nuți, am tras concluzia că dna Ana Maria e pe picior de plecare…aşadar, m-am dus la dna Ana și i-am zis ”M-am lămurit și cu tine!”.

joi, 7 martie 2013

Te-am aşteptat două zile!

Luni şi marţi nu am fost la grădiniţă…am bătut toba, şi toba mică şi toba mare!
Miercuri m-am dus la grădiniţă…cum am intrat în sală, Mihai a sărit în picioare și mi-a zis: ”ce ai păţit? Te-am aşteptat două zile!”
Eu: am fost bolnavă!
Doamna Ana: ce ai păţit?
Mami: e, clasica traheobronişită! a fost răcită, Mihai…cum ai fost şi tu săptămâna trecută!
Mihai: am crezut că nu o să mai vii!
Eu, ducându-mă spre doamna: Și eu o aştept pe Naomi! Și promit că dacă vine, o apăr de Nicole….

Pe mami a bufnit-o iar râsul…gândindu-se cât de importantă e atititudinea: Naomi este cu două capete mai mare decât Nicole…dar Nicole e şugubeaţă, şi unor copilași le este frică de ea…mie nu! Mami îmi zice cum să mă comport cu ea, astfel încât să nu îmi fie teamă…şi îmi zice să îi spun şi lui Naomi!
Între timp am aflat ca Naomi nu vine la grădiniţă că nu are cine să o ia caând terminăm programul...bunici ei sunt bolnăviori!

miercuri, 6 martie 2013

28.feb.2013-cifra 5


În stilul inconfundabil, caracteristic, am mai adăugat ceva fişei…dacă termin mai repede decât alţi copilaşi mă cam plictisesc!

După nuci și mărţişoare

Joi a venit tataie să mă ia de la grădiniţă…temă de la dna Ana Maria: vineri, 1 martie, să vin cu jumătate de nucă!
Tataie se apucă şi o sună pe mamaie: ”ai nuci în coajă?”, mamaie ”nu!”..tataie ”cum nu?”.
Acum ce să facem? O sună şi pe mami!
Tataie: ai nuci?
Mami: nu!
Tataie: cum nu? Mi-a cerut educatoarea!
Mami: de unde să am frate nuci în coajă în martie? Nu am eu în septembrie, şi te aştepţi să am în martie? La ce le trebuie? Dacă ştiam din timp, căutam pe la ţară…o să caut prin piață diseară!
Tataie: lasă că ne ducem la curte să caut acolo…

Căci eu cum sunt o mare lady, tataie vine să mă ia cu maşina de la grădiniţă…care grăsiniţă e la două blocuri de bunici…mami zice că mai mult îţi ia să scoţi maşina din parcare.
Şi cum călătorului îi stă bine cu drumul, ne-am dus la curte…evident după ce am trecut pe la covrigărie, căci îmi venea mie un miros de covrig.
Am fost, am luat nuci, le-a desfăcut tataie…și am trecut şi pe la târgul de mărţişoare, ca să facem shopping…acum i-am zis lui tataie ”trebuie să plăteşti tu ce cumpăr că eu am portofelul acasă!” .

Să vă arăt şi capodopera realizată din coaja de nucă!


marți, 5 martie 2013

1 Martie

Să aveţi parte de o primăvară minunată, plină de zâmbete şi zile însorite!

Eu am început primăvara cu dreptul…am primit multe mărţişoare…sinceră să fiu atât de importante au fost pentru mine încât nu ştiu concret de la cine…însă mărţişorul de la tati meu şi mărţişorul de la tataie Adi le port cu mândrie, şi în fiecare dimineaţă îi zic lui mami să mi le aranjeze în bluziţă!

Mamaie Ştefi a primit de mărţişor ceva mai inedit, cel mai tare mărţişor ever…de care a fost cel mai încântată! O găină…de la mamaie Tanţi! Mamai Ştefi a zis că e cel mai bun mărţişor…bine că nu am auzit eu, că imediat mă supăram…pai ce mărţişorul de la mine, pe care l-am ales cu tataie Adi, nu trebuia sa fie cel mai frumos şi bun?

sâmbătă, 2 martie 2013

Eu cuminte?

Dezordine şi haos peste tot! Să se vadă că sunt acasă!

Pe mami au apucat-o nervi, ne-a luat (pe mine şi pe tati) în furci!

Mami: eu nu ţin copii obraznici în casă!
Eu: de ce?
Mami: că nu ţin!

Eu,ceva mai târziu: mă dai afară din casă?
Mama: nu am spus asta!
Eu: ai zis că nu ţi copii obraznici în casă...
Mama: dar poate te faci cuminte, cu crezi că se poate?
Eu: mai degrabă mă dai afară din casă, nu cred că pot să fiu cuminte!

vineri, 1 martie 2013

Să mă rog la Doamne Doamne!

Eu: mamaie mi-a zis să mă rog la Doamne Doamne!
Mama: ok! ce vrei să Îl rogi?
Eu: să îmi dea şi mie o frăţioară şi un surior!
Mama: ceri cam mulţi! dar de ce la Doamne Doamne?
Eu: azi mama lui Roxi a venit să o ia cu frăţioara lui Roxi de la grădiniţă...eu am zis să te rog pe tine să mai faci o frăţioară şi un surior, dar mamaie a zis că am mai mult succes dacă îl rog pe Doamne Doamne!
Mama: să o luăm pe rând:
1. întâi să vedem cum ai tu grijă de bebeluşul Rodicăi şi apoi te mai rogi cui doreşti
2. dacă Roxi are o surioară, căci aşa e corect, tu nu trebuiesă ai doi ca să o întreci pe Roxi...viaţa nu este o veşnică concurenţă şi nu trebuie să ai mereu mai mult decât altcineva!
Eu: de ce?
Mama: sper că ai să înţelegi de ce când ai să mai creşti!